Categorie

Istoria Schitului Icoana Nouă

Publicat

Cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim în anul 1946, Protos. Vasian Iosub, numit și egumen al schitului a construit o nouă clădire cu un paraclis, având chilii și trapeză.

Cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim în anul 1946, Protos. Vasian Iosub, numit și egumen al schitului a construit o nouă clădire cu un paraclis, având chilii și trapeză. Acest paraclis a primit hramul „Schimbarea la Față și Nașterea Maicii Domnului“ și a fost sfințit în 6 mai 1951 de arhiereul Pavel Șarpe. Catapeteasma paraclisului este din lemn, având icoane într-o execuție atrăgătoare, fiind pictate de pictorul Procenco. Pictura din interiorul paraclisului a fost executată de pictorul Dumitru Gabor, în anul 1990.

Ctitor al lucrărilor și cu osteneala celorlalti părinti, egumenul schitului a dorit ca ulterior să construiască și o biserică în acest loc, dar din cauza regimului comunist nu s-a putut construi această biserică. În anul 1972 s-a construit doar o clopotniță cu trei turnuri, cu un gang central, iar la etaj, un mic paraclis cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie“, care a fost pictat de Arhim. Bartolomeu Florea în anul 1984 .
În anul 1991, egumenul schitului Protos. Andrei Pascaru a construit un nou corp de chilii. Între anii 1994-2001, a construit biserica mare a schitului. Biserica cu hramul „Schimbarea la Față“ a fost construită din cărămidă și placată cu piatră la exterior. Între 2000-2005 a fost împodobită cu pictură în frescă de pictorul Ciuhureanu Tudorel. 

Citește alte articole despre: